There are moments when you think "oh, this was such a bad idea" and want everything to be over with fast. But what if you actually get there and you realise you don't want it to end anymore? It happened to me now, in these few days in Smolyan.

There are no words that can describe the joy and happiness that followed and also the sadness the project ended. I met a lot of beautiful people, i learned a lot, i felt a lot, it was a complete journey.

And language is not a real barrier, no matter what people think.

Thank you guys for making this such a great experience for me, and i hope to see you again soon.

2013 review 4
Disclaimer: Videoclipul este facut strict in scop personal si nu toate pozele sunt facute de mine. Dar daca este vreo problema, spuneti-mi si va mentionez la credits. :)

In sfarsit, am reusit sa termin filmuletul. Filmuletul ala, pe care trebuia sa il termin acum 3 luni, cu ce am facut in anul 2011. Pe langa lenea caracteristica si lipsa de timp (cateodata) am mai avut si o gramada (si cand zic o gramada, chiar ma refer la un morman cat casa) de probleme cu softurile cu care am incercat sa fac acest video.
Spre deosebire de anii trecuti, anul acesta filmuletul este extrem de lung. De ce? Pai pentru ca in 2011 am facut o gramada de chestii. In general imi place sa fac multe lucruri si anul trecut, din fericire, chiar am reusit. Si mi-a fost foarte, foarte greu sa aleg doar cateva poze din fiecare cele peste 60 de foldere. Si ma tot grabeam, sa apuc sa il fac mai repede, pentru a nu altera starea de spirit cu evenimentele anului asta.
Ce pot sa zic de anul trecut? Pot sa zic ca m-am inconjurat de oameni frumosi, oameni care imi sunt dragi, oameni care vor ramane tot timpul in sufletul meu. Pot sa spun ca, poate din plictiseala, poate din ambitie, m-am bagat in niste proiecte care m-au bucurat extraordinar chiar daca nu toate au iesit chiar bine. M-am plimbat mult prin tara, am mai calcat si pe-afara, cat sa cunosc niste oameni extraordinari si sa invat o gramada de chestii. M-am catarat mai mult. Am incheiat capitole si am deschis altele noi. Si m-am regasit pe mine, intr-o stare de bine cum de mult nu am mai avut.
Un an plin, un an frumos, un an trait la maxim, un an care m-a multumit, si care m-a bucurat mult. Sper din tot sufletul ca si anul asta sa fie macar la fel de bun.

2011 review

Doamne, nu am mai facut o nebunie de nu stiu cand! Si acuma era momentul perfect. Aveam nevoie de o nebunie, aveam nevoie sa imi aduc aminte de mine, aveam nevoie sa ma scoata din rutina. Intr-un moment eram in Iron City, in momentul doi conduceam pe autostrada A1 directia Transfagarasan. Costi, Dan, Fane, Iulia si eu. Shaorma si Mc la purtator. La 1 am plecat din Bucuresti, la 3.30 eram la Barajul Vidraru. La 4 si ceva ne culcam in masina in fata Conacului Ursului, cu dorinta de a bea la 6 o cafea cu Relu.
Am fost cuprinsa de asa o stare de liniste, o stare de bine, cand ne-am plimbat pe la 6, prin bezna, admirand stelele. Atat de multe, parca nu am vazut niciodata. Unele licarind discret, unele mari si hotarate. Si una singura, una a cazut. Pentru mine, pentru dorintele mele altruiste. Daca stia, poate mai baga o fisa.
... Si am vazut animalute. O vulpe, cu o coada mare si stufoasa. Si 2 caprioare care au traversat sprintene prin fata masinii noastre.

Nu s-a intamplat nimic, veti spune, dar da, chiar o consider o chestie super tare. Chiar daca nu am facut nimic, chiar daca am plecat ca sa dormim - putin - in masina. Chiar daca nu l-am trezit pe Relu. Chiar si-asa, toata nebunia asta mi-a adus o stare de liniste. Si mai facem. Atat cat ne permite timpul, si jobul, si ficatul, si viata. :)

Source: j-joe

20 beautiful people that made the last 10 days a great adventure. 20 beautiful people that connected from the 1st moment of the training and acted like they knew each other for a lifetime.

Sammy - the youngest one, always happy, always making us smile, that wouldn't miss a challenge
Timi - that helped me in one of the most important moments for me of this training
Otilia - the wild one ;)
Michal - the great photographer with the irrezistible laughter
Gery - the "cool one" that smiles with his eyes
Maria - the princess that wants to raise a tarantula
Filippe - the funniest man in this training
Sergio - the teacher we are all crazy about ;)
Mariana - the sweet one
Joana - my dear partner
Daniel - the creative climber that i just love belaying
Povilas - with his magic socks, that uses to work too much
Kristine - "veeeeeery niice" :")
Stanislav - with his never ending stories
Davide - the man took out of a kerouac book, a true inspiration
Manuela - our beautiful mama that cooks absolutely great
Petra - the inocent red-haired freckled one
Marek - a great guy that knows more about volunteer work than anyone else
Csaba - so dear to us all.

And me.

Thank you to all of you and thank also to the trainers for making these 10 days so wonderful. Hope we'll meet again soon.

Si au facut istorie.
Mi-am dorit extraordinar de tare sa ajung la concertul Scorpions din Bucuresti. Mai ales ca era ultimul. Mai ales ca era Scorpions. De cand eram mica imi doream sa ii vad in concert. Si am reusit pana la urma, in Sibiu, in 2007. Au venit, intr-adevar, de multe ori. Dar acum era ultimul. Acum TREBUIA sa merg. Si pana la urma am avut noroc. Mersi, Gabitza:D

Au inceput Christian Becker& Avenue, care au fost chiar tari, dupa parerea mea.

Apoi au venit Trooper, care au cantat muuuuuult prea putin, dar au impartit tricouri garla.


Si apoi Scorpions. Concertul a fost genial. Nu a fost un show, cum a fost la AC/DC sau Stones sau Maiden, dar a fost un concert de suflet. Publicul a cantat toate melodiile, de au ramas si ei impresionati. S-a auzit excelent. James Kottak a facut un solo de tobe extraordinar. Ce pot sa spun, m-au impresionat foarte tare, si cred ca si-au implinit scopul - se retrag in plina glorie.



























  

Istorie!

Doamne, ce bine este sa ai o zi de relaxare din cand in cand. Pacat ca nu am apucat sa dorm foarte mult (nu as putea spune de ce totusi, caci fix asta asteptam, sa vina week-endul, si sa doooooooooooooorm). Azi vroiam sa povestesc despre cat de naspa e facultatea pe care am terminat-o. Dar de fiecare data cand povestesc asta ma enervez la fel de tare ca la inceput. Si azi nu am chef. Si deci o sa incerc ceva mai vesel!

Este legat de una din cele mai dragi si vechi prietene ale mele.

Cand aveam 11 ani am dat un anunt in revista Pif ca doresc sa corespondez cu copii de varsta mea din tara. In scurt timp am primit o scrisoare de la o fata din Galati. I-am raspuns, si in curand asta a devenit un obicei. :)
Am corespondat (si da, pentru cei din epoca Internet, cu scrisori adevarate, cu pixu pe hartie si timbrul pe plic) o gramada de ani dar am apucat sa ne vedem foarte putin. Apoi ea a plecat in Franta la facultate si am pierdut nitel legatura. Noroc cu messengerul si facebook-ul :P
Acum s-a intors in tara, iar joia trecuta mi-a facut cea mai frumoasa surpriza :D

Da, am asteptat o gramada sa pun postul asta. Din motive tehnice, si motive personale, oricum, intr-un final este gata totul si va aparea pe blog retrospectiva anului 2010.
La mine anii se numara in ani scolari. Foarte aiurea o sa ziceti, dar m-am obisnuit asa. Asa ca acuma cand ma uit in urma la anul care a fost nu pot sa imi aduc aminte mai nimic mai departe de septembrie. Si asa am avut senzatia ca anul asta chiar nu am facut mai nimic. Din contra, alegand pozele pentru filmulet, ce misto a fost de fapt anul asta. Concerte, mare, munte, plimbari; nunti; old friends, new friends; noi pasiuni; noi chestii de invatat. Sunt prea multe de spus, chiar nu as putea sa le enumar pe toate. Ce pot totusi sa spun este ca, spre deosebire de anul trecut chiar am sentimentul ca am facut ceva anul asta, chiar daca nu mi-am schimbat inca serviciul, cum imi propusesem de ceva timp incoace, simt pur si simplu ca am avut o gramada de realizari.
Sper ca anul acesta va fi si mai bogat! Nu mi-am facut new year's resolution, but i'm hoping for the best!;)

2010

Nu am mai vazut de mult timp ceva asa de frumos, domnule! Am fost in aplicatia numarul 2. De data asta am fost la Cabana Voina.
Bine, bine, dar povestea nu incepe aici. Povestea incepe de vineri cand m-am trezit la ora 5 pentru ca inca mai aveam treaba pentru serviciu. Si oboseala s-a acumulat, si s-a acumulat, si seara eram destul de moarta, dar nu am ajuns sa ma culc decat pe la vreo 1 noaptea. E, toate bune si frumoase, dar nu aveam nici rucsacul facut, nici bazele, motiv pentru care m-am gandit eu mult asa si am pus ceasul sa sune la ora 3.30. Si ce faci cand esti absolut mort de oboseala si suna ceasul sa te trezeasca? Evident, opresti alarma si te culci la loc. Norocul meu a fost ca am avut inspiratia vineri seara sa ii zic Anei sa ma sune de dimineata sa imi aduca aminte sa iau frontala. Si sa vezi cum Catalina a aruncat tot ce a gasit in rucsac, s-a spalat, s-a imbracat si a era deja jos in 20 minute. Ce baze, ce sandwichuri, nimiiiiic! Doar-doar sa mai prind autocarul. And I did, I did, I did (saw a pussy-cat!).
Prima oprire, Turnul Chindiei si Curtea Domneasca din Targoviste. Chiar nu mi-am imaginat ca este atat de frumos acolo. Mi-as fi dorit sa stam mai mult. Ar fi iesit niste poze superbe, nu e de mirare ca au pus taxa de fotografiere (pe care nimeni nu o respecta, bineinteles).

Si din ruinele Cetatii Domnesti am ajuns in linistea Manastirii Dealu, o manastire in stilul celor din Moldova, cu fortareata si gradina interioara. Aici cica se pastreaza capul lui Mihai Viteazu'. Nu am putut sa nu observ totusi cat de naspa mi se pare un cor de maici. Nu suna deloc melodios, bai nene, sau poate, na, nu erau ele antrenate sa iasa  ceva artistic, dar oricum, it's a no-no!


2-3 poze rapid la Mausoleul de la Mateiasu si alte 10, ceva mai artistice poate datorita peisajului absolut genial, la Barajul Rausor, and away we go, on the way-out Wacky Races!


Cabana Voina este la vreo 25 km de Campulung Muscel si este extraordinar de mare (tinand cont ca numai noi eram vreo 130 de oameni si au mai venit si alti turisti acolo, mi s-a parut chiar tare). Era destul de frig in camere, dar paturile din camere - geniale! 2 minute si te-ai incalzit!

Dupa o luuuuunga asteptare am mers si in orientare - unde am facut praf, dar poate data viitoare va fi mai bine - si ne-am dat pe tiroliana. Seara a culminat cu inevitabila cantare, mult mai misto decat cea de data trecuta, desi cred ca mai scurta.



A doua zi insa a fost de vis. Inca din autocar eram impartiti pe echipe de cate patru, fiecare echipa urmand sa indeplineasca niste sarcini. Jumatate din echipe au plecat la Cuca. Restul de jumatate - adica si noi - au inceput activitatile. La prim-ajutor trebuia sa construim improvizam o targa, sa imobilizam piciorul presupus ranit al unuia dintre noi, si sa facem o demonstratie. Si cine credeti ca a fost cobaiul? Estem! Na, daca sunt mica si usoara... Apoi am avut de construit un foc. Si apoi am asteptat cumintei momentul... Aveam de ales: ori ne cataram pe stanca ori facem un traseu destul de greu si palpitant din cate am inteles, cu peisaje extraordinare. Si chiar daca Iulia tot incerca sa imi faca in ciuda ca la ei va fi/a fost frumos rau, nici un moment nu am avut vreun regret asupra deciziei. Eu m-am catarat. Nu degeaba venisem cu papucii mei ce noi si cu hamul. Si pentru alea 3 minute a meritat toata excursia. Sentimentul nu se poate descrie in cuvinte.
Drumul spre Cuca il recomand oricui, peisaje foarte misto si au aia un ceai acolo, domne, plangi cu vorbe.



Ziua s-a incheiat bineinteles cu Mafia pe autocar, care iarasi m-a bucurat extrem de tare... Chiar daca lumea in general gandeste ca e cam nasol atunci cand joci cu persoane noi, mie chiar imi place asa. Atunci este exact momentul in care trebuie sa analizezi fiecare reactie, fiecare gest, fiecare schimbare de expresie a fetei, si sa incerci sa ii ghicesti pe oamenii aia. :) Si da, Diana, te inteleg perfect acuma ;)

Din cand in cand ma gandesc de ce oare am asteptat atat de mult pana sa descopar muntele si bucuriile pe care le aduce. Doamne, pai nu cred ca am simtit vreodata o implinire mai mare ca atunci cand ajung la top intr-un traseu de escalada, si sigur nu am vazut niciodata peisaje asa de frumoase ca pe traseele montane. Pe de alta parte, in continuare consider ca sunt a seaside person, cum o vara fara cateva zile macar la mare mi se pare in continuare o vara pierduta. Eh, cate un pic din toate.

Si, da, mama, alpinismul chiar este cel mai frumos sport! :)

PS. Ms Vali pt poze;)