In sfarsit, am reusit sa termin filmuletul. Filmuletul ala, pe care trebuia sa il termin acum 3 luni, cu ce am facut in anul 2011. Pe langa lenea caracteristica si lipsa de timp (cateodata) am mai avut si o gramada (si cand zic o gramada, chiar ma refer la un morman cat casa) de probleme cu softurile cu care am incercat sa fac acest video.
Spre deosebire de anii trecuti, anul acesta filmuletul este extrem de lung. De ce? Pai pentru ca in 2011 am facut o gramada de chestii. In general imi place sa fac multe lucruri si anul trecut, din fericire, chiar am reusit. Si mi-a fost foarte, foarte greu sa aleg doar cateva poze din fiecare cele peste 60 de foldere. Si ma tot grabeam, sa apuc sa il fac mai repede, pentru a nu altera starea de spirit cu evenimentele anului asta.
Ce pot sa zic de anul trecut? Pot sa zic ca m-am inconjurat de oameni frumosi, oameni care imi sunt dragi, oameni care vor ramane tot timpul in sufletul meu. Pot sa spun ca, poate din plictiseala, poate din ambitie, m-am bagat in niste proiecte care m-au bucurat extraordinar chiar daca nu toate au iesit chiar bine. M-am plimbat mult prin tara, am mai calcat si pe-afara, cat sa cunosc niste oameni extraordinari si sa invat o gramada de chestii. M-am catarat mai mult. Am incheiat capitole si am deschis altele noi. Si m-am regasit pe mine, intr-o stare de bine cum de mult nu am mai avut.
Un an plin, un an frumos, un an trait la maxim, un an care m-a multumit, si care m-a bucurat mult. Sper din tot sufletul ca si anul asta sa fie macar la fel de bun.

2011 review

Aseara am visat cel mai frumos lucru. Am visat ca eram intr-un supermarket si erau rafturi-rafturi pline cu baxuri de Kinder Surprise. Si ca toata lumea isi putea permite sa ia unul. Si toata lumea era fericita, all smiley and all...

Intr-una din zilele urmatoare cand o sa am timp o sa imi refac colectia de surprize Kinder care era asa de frumos aranjata in sufragerie inainte sa ne mutam, iar acuma sufera in niste cutii ascunse intr-un dulap.

Hai, sa fim seriosi, tuturor ne-a placut Kinder Surprise cand eram mici (mai mult sau mai putin). Nu va bucura k a reaparut pe piata?


PS. Este acesta destul de joyful pentru leapsa  ta Bogdan?:D

Nu stiu de ce, dar de fiecare data cand aud melodia asta imi aduc aminte de acea bodega obscura, cu lumina ciudata si masa de biliard stramba, care a murit acum multi, multi ani...


Acvila - TU NU Stii

Am ajuns acum in varza, unde tot garajul este plin de liceeni, unii doar sa bea o bere, altii cu un scop clar de a sarbatori in stil mare. Am fost si noi asa cand eram in liceu, oare? Gasti galagioase, fiecare membru exprimandu-se in felul lui, singura regula fiind "as loud as it gets", cu aplauze si ovationari cand cineva avea curajul sa dea pe gat un shot, o agitatie continua, ce pot sa zic, haos.
Da, poate ca am imbatranit eu, poate ca m-am cumintit, si am inceput sa apreciez mai mult calmul si linistea, sau poate doar sunt putin obosita. Ma bucur in schimb ca se distreaza, liceul este o perioada foarte frumoasa din viata oricui, care trebuie traita la maxim.
Ma uitam zilele trecute la niste poze actuale din curtea liceului in care am facut toti ;). S-a schimbat destul. Si ma simt bine oarecum cand imi aduc aminte ca eu chiar am vazut evolutia in timp a liceului ca si locatie, ca primele serbari pe care le-am facut au fost in curtea lu Sava, ca atunci cand eram mici saream gardul la liceu exersandu-ne talentele de mari cataratori doar pentru a manca corcoduse sau dude sau ce aveau aia pe-acolo. Ca stiu ca panourile de baschet erau in curtea actuala a scolii 118 (care atunci facea parte tot din terenul Sava)si ca primele probe de sport dintr-a 5a chiar acolo le-am dat. E tare asa... Stare de bine...

PS. Nu te-am uitat Bogdane, data viitoare...;)

Studentii 452D intr-un laborator. Cand, unul dintre ei...

"Dom' Profesor, noi avem asta fucked up aici!" :)))))))))))))

Cand eram printr-a 8a televizorul meu statea non stop pe VIVA. Si imi placea extraordinar de tare sa ascult muzica noua si veche, si muzica nemteasca o gramada. Aveam o gramada de melodii care ma bucurau mult. Nici nu le mai stiu pe toate. Poate saptamana asta o sa imi aduc aminte de mai multe. Sa vedem.

Melodia de azi este: Oli P. - So bist Du

Nu am mai stat sa ascult muzica just like that de foarte mult timp. Chiar imi pare rau ca daca am avut atatea probleme cu computerul m-am dezobisnuit sa imi sortez si sa imi pun de fiecare data muzica care sa se potriveasca cu ceea ce fac in momentul respectiv. Tin minte ca in generala nu faceam nimic fara muzica: teme, citit, jucat, tot, era insotit de muzica. Si cand am primit combina am fost cea mai fericita. Acum ma bucura, da, de fiecare data cand merg undeva unde se pune muzica buna, dar am pierdut din entuziasmul ala care ma facea sa imi updatez periodic muzica din calculator. Si imi pare rau asa.

Ma gandeam saptamana trecuta, cand am terminat, cu o oarecare parere de rau serialul "That 70s show" ca mi-ar fi placut si mie sa fiu inconjurata de muzica. In ultimele sezoane, Hyde a devenit managerul unui magazin de muzica. Magazin in care puteai de altfel si doar sa stai sa asculti discuri la casti, pe o canapea. Mi se pare atat de boem si de frumos...

Cred ca maine ma voi duce sa lucrez la licenta in bodega... O sa ma duc sa imi gasesc un colt linistit si uitat de lume unde sa nu fie decat muzica si sistemele de comunicatii mobile :))


Matthews Southern Comfort- Woodstock

Hmmm... 2010. Oh! Mama, ce ciudat suna. Azi mi-a trecut prin cap ca se fac 10 ani anul acesta de cand am terminat generala. Like wow! Altfel, un an care a inceput bine, si care speram sa continue si mai bine.

Ce a fost?

Ce va fi? Vom vedea.

Cat despre ce imi propun pentru anul asta, ma gandesc mai incolo :D

Acum cateva saptamani am aflat de un restaurant nou. Se cheama Nautilus si este pe Popa Nan. Auzisem k e misto, auzisem de altfel ca preiau stafeta de la Casa Eliad. Deci, repede, sa cercetam. Si am mers ieri acolo, iar cand am intrat ne-a lovit un un sentiment de deja vu si o stare de bine. Erau acolo, si pozele si instrumentele de pe pereti, erau acolo, intr-un cadru intim si placut, care ne amintea de casa. Recomand cu caldura, mai ales pentru cei care erau inainte atat de atasati de Casa Eliad cum eram eu. Am gasit si site-ul pe net, este aici.
Poate ne intoarcem acasa...

Phoenix - Stiu ca ma iubesti si tu

Am gasit acuma niste poze in calculator. Acum cateva saptamani ma plimbam prin oras cu niste prieteni si am aterizat, din greseala in Hanul cu Tei. Stiam ca este inchis, dar nu, surpriza! The new and improved Hanul cu Tei.




Partea trista este ca ajunsa acolo, totul mi s-a parut atat de nou, si toate amintirile legate de acel loc au inceput sa se dizolve incet incet. Au facut frumos acolo, dar locul nu imi mai spune nimic. Absolut nimic.

Mi-am adus aminte de Fort Boyard. Mi-ar placea sa merg si eu o data sa ma joc cu aia, dar pana atunci trebuie sa imi perfectionez franceza.
Momentan ma multumesc cu emisiunile de la tv (da, inca se ma da pe TV5) si de pe site-ul oficial.

Cand eram mica aveam o caseta cu cateva episoade din Conan The Adventurer. Si era acolo un personaj, o mica pasare Phoenix care traia intr-un scut. Si pe Phoenix il chema Felicio. Felicio se hranea cu rodii. "Felicio vrea rodii, Felicio vrea rodii!"

Felicio a mancat zilele astea rodii si e fericit :)

Voi nu va puneti cate o dorinta de fiecare data cand mancati un fruct pentru prima oara intr-un an?