Nu am mai vazut de mult timp ceva asa de frumos, domnule! Am fost in aplicatia numarul 2. De data asta am fost la Cabana Voina.
Bine, bine, dar povestea nu incepe aici. Povestea incepe de vineri cand m-am trezit la ora 5 pentru ca inca mai aveam treaba pentru serviciu. Si oboseala s-a acumulat, si s-a acumulat, si seara eram destul de moarta, dar nu am ajuns sa ma culc decat pe la vreo 1 noaptea. E, toate bune si frumoase, dar nu aveam nici rucsacul facut, nici bazele, motiv pentru care m-am gandit eu mult asa si am pus ceasul sa sune la ora 3.30. Si ce faci cand esti absolut mort de oboseala si suna ceasul sa te trezeasca? Evident, opresti alarma si te culci la loc. Norocul meu a fost ca am avut inspiratia vineri seara sa ii zic Anei sa ma sune de dimineata sa imi aduca aminte sa iau frontala. Si sa vezi cum Catalina a aruncat tot ce a gasit in rucsac, s-a spalat, s-a imbracat si a era deja jos in 20 minute. Ce baze, ce sandwichuri, nimiiiiic! Doar-doar sa mai prind autocarul. And I did, I did, I did (saw a pussy-cat!).
Prima oprire, Turnul Chindiei si Curtea Domneasca din Targoviste. Chiar nu mi-am imaginat ca este atat de frumos acolo. Mi-as fi dorit sa stam mai mult. Ar fi iesit niste poze superbe, nu e de mirare ca au pus taxa de fotografiere (pe care nimeni nu o respecta, bineinteles).

Si din ruinele Cetatii Domnesti am ajuns in linistea Manastirii Dealu, o manastire in stilul celor din Moldova, cu fortareata si gradina interioara. Aici cica se pastreaza capul lui Mihai Viteazu'. Nu am putut sa nu observ totusi cat de naspa mi se pare un cor de maici. Nu suna deloc melodios, bai nene, sau poate, na, nu erau ele antrenate sa iasa  ceva artistic, dar oricum, it's a no-no!


2-3 poze rapid la Mausoleul de la Mateiasu si alte 10, ceva mai artistice poate datorita peisajului absolut genial, la Barajul Rausor, and away we go, on the way-out Wacky Races!


Cabana Voina este la vreo 25 km de Campulung Muscel si este extraordinar de mare (tinand cont ca numai noi eram vreo 130 de oameni si au mai venit si alti turisti acolo, mi s-a parut chiar tare). Era destul de frig in camere, dar paturile din camere - geniale! 2 minute si te-ai incalzit!

Dupa o luuuuunga asteptare am mers si in orientare - unde am facut praf, dar poate data viitoare va fi mai bine - si ne-am dat pe tiroliana. Seara a culminat cu inevitabila cantare, mult mai misto decat cea de data trecuta, desi cred ca mai scurta.



A doua zi insa a fost de vis. Inca din autocar eram impartiti pe echipe de cate patru, fiecare echipa urmand sa indeplineasca niste sarcini. Jumatate din echipe au plecat la Cuca. Restul de jumatate - adica si noi - au inceput activitatile. La prim-ajutor trebuia sa construim improvizam o targa, sa imobilizam piciorul presupus ranit al unuia dintre noi, si sa facem o demonstratie. Si cine credeti ca a fost cobaiul? Estem! Na, daca sunt mica si usoara... Apoi am avut de construit un foc. Si apoi am asteptat cumintei momentul... Aveam de ales: ori ne cataram pe stanca ori facem un traseu destul de greu si palpitant din cate am inteles, cu peisaje extraordinare. Si chiar daca Iulia tot incerca sa imi faca in ciuda ca la ei va fi/a fost frumos rau, nici un moment nu am avut vreun regret asupra deciziei. Eu m-am catarat. Nu degeaba venisem cu papucii mei ce noi si cu hamul. Si pentru alea 3 minute a meritat toata excursia. Sentimentul nu se poate descrie in cuvinte.
Drumul spre Cuca il recomand oricui, peisaje foarte misto si au aia un ceai acolo, domne, plangi cu vorbe.



Ziua s-a incheiat bineinteles cu Mafia pe autocar, care iarasi m-a bucurat extrem de tare... Chiar daca lumea in general gandeste ca e cam nasol atunci cand joci cu persoane noi, mie chiar imi place asa. Atunci este exact momentul in care trebuie sa analizezi fiecare reactie, fiecare gest, fiecare schimbare de expresie a fetei, si sa incerci sa ii ghicesti pe oamenii aia. :) Si da, Diana, te inteleg perfect acuma ;)

Din cand in cand ma gandesc de ce oare am asteptat atat de mult pana sa descopar muntele si bucuriile pe care le aduce. Doamne, pai nu cred ca am simtit vreodata o implinire mai mare ca atunci cand ajung la top intr-un traseu de escalada, si sigur nu am vazut niciodata peisaje asa de frumoase ca pe traseele montane. Pe de alta parte, in continuare consider ca sunt a seaside person, cum o vara fara cateva zile macar la mare mi se pare in continuare o vara pierduta. Eh, cate un pic din toate.

Si, da, mama, alpinismul chiar este cel mai frumos sport! :)

PS. Ms Vali pt poze;)