Stiam eu ca trebuia sa scriu mai demult postul asta despre AC/DC. Acum nu mai sunt atat de entuziasmata de concert. Intr-adevar, a fost un concert de exceptie, singurul concert care a batut performanta celor de la Rolling Stones. De data asta si vremea a tinut cu noi - tin minte ca la Rolling Stones a fost o caldura ingrozitoare, iar organizarea a fost atat de proasta ca au ajuns sa ne dea bodyguarzii apa prin gard. Acum insa a fost placut - si chiar daca pe seara s-a lasat destul de rece, nu am simtit mare lucru - too many warm bodies around, ce sa-i faci?

Am mers si io la 3 ca orice omulet care vrea sa ajunga cat mai in fatza sa vada chestii - mai ales ca inaltimea nu reprezinta tocmai un atu pentru mine in astfel de cazuri. Tare a fost ca in ziua de dinainte de-abia m-am putut ridica din pat de cat de rau mi-a fost, raceala bat-o vina! Dar am pompat cu pastile in mine, pentru ca nu!, nu aveam de gand sa ratez asa un eveniment!

S-a dat drumul aproape de 4 fara 15. Si m-a uimit ce a urmat... O gramada de pushtani care intre gardurile alergau sa nu cumva sa piarda locurile din fata. Ma rooooooog...

Concertul a inceput cu recitalul celor de la Down. Am vazut ca lumea era foarte entuziasmata de ei - eu sincer habar n-aveam cine sunt si nu m-au impresionat de nici o culoare. Poate din cauza ca s-a auzit extraordinar de prost. Pe solist nu l-am auzit decat sub forma de grohaituri din cand in cand. Dar mi s-a parut amuzant ca aparent oamenii din jur recunosteau piesele, si vezi doamne cantau cu ei: doar Hai! Hai! Hai! Hai! - motiv pentru care am presupus ca toate melodiile erau cam la fel. :))

Apoi Iris. Nice! Iris a bifat o gramada de formatii mari la care a cantat in deschidere. Whitesnake, AC/DC, Rolling Stones, mai, mai, ca sa vezi...

Si apoi... (in sunet de tobe)... locomotiva AC/DC porneste. Cat de tare poate sa fie ca o formatie sa aiba la un concert, pe scena, o ditamai locomotiva? Si fumeganda. Si nu numai... Au avut de toate. Muzica bestiala. Sunet exceptional. Numar de striptease ;), cand Angus a ramas in izmenele cu AC/DC. Rosie, cocotata pe locomotiva si dand si cap si batand din picior in ritmul muzicii. Un clopot urias pe care l-a tras, pe Hell's Bells, solistul trupei. Un solo extraordinar de chitara, culminand cu inaltarea scenei si o ploaie de confetii. Un singur bis, dar consistent, Highway to hell si For those about to rock (We salute you), cu salve de tunuri ("ce reflectoare misto au astia, seamana cu niste tunuri":)) ) si urmat de artificii.









Prea misto. Mi s-a parut foarte tare, ca, la sfarsitul concertului, o tipa de langa mine a redus toata esenta concertului intr-o singura fraza: "No, o fost cea mai faina zi din toata viata mea!" Intr-adevar, un concert genial, un concert ce nu trebuia ratat si care in mod sigur nu va fi uitat!