Doamne, nu am mai facut o nebunie de nu stiu cand! Si acuma era momentul perfect. Aveam nevoie de o nebunie, aveam nevoie sa imi aduc aminte de mine, aveam nevoie sa ma scoata din rutina. Intr-un moment eram in Iron City, in momentul doi conduceam pe autostrada A1 directia Transfagarasan. Costi, Dan, Fane, Iulia si eu. Shaorma si Mc la purtator. La 1 am plecat din Bucuresti, la 3.30 eram la Barajul Vidraru. La 4 si ceva ne culcam in masina in fata Conacului Ursului, cu dorinta de a bea la 6 o cafea cu Relu.
Am fost cuprinsa de asa o stare de liniste, o stare de bine, cand ne-am plimbat pe la 6, prin bezna, admirand stelele. Atat de multe, parca nu am vazut niciodata. Unele licarind discret, unele mari si hotarate. Si una singura, una a cazut. Pentru mine, pentru dorintele mele altruiste. Daca stia, poate mai baga o fisa.
... Si am vazut animalute. O vulpe, cu o coada mare si stufoasa. Si 2 caprioare care au traversat sprintene prin fata masinii noastre.

Nu s-a intamplat nimic, veti spune, dar da, chiar o consider o chestie super tare. Chiar daca nu am facut nimic, chiar daca am plecat ca sa dormim - putin - in masina. Chiar daca nu l-am trezit pe Relu. Chiar si-asa, toata nebunia asta mi-a adus o stare de liniste. Si mai facem. Atat cat ne permite timpul, si jobul, si ficatul, si viata. :)