Nu imi aduc aminte foarte des ce visez. Dar imi aduc aminte ce-am visat dupa ce am vazut noul film cu Keanu Reeves. Nu atat de reusit dar cu niste idei interesante. Asa ca am tremurat si eu, in vis, cand am vazut sfera apropiindu-se de pamant. Dar Pamantul nu a explodat nici de data asta. Dar eram la munte si nu, locul in care a cazut nu a fost foarte bun. Pentru ca atunci a inceput sa erupa vulcanul, ascuns de atata timp in adancuri sub tone de zapada. Toata lumea fugea. Noi stateam, insa. Stiam ca oricat am fugi nu aveam nici o sansa. Surpriza a fost ca tocmai cabana in care stateam sa fie ocolita de lava. Dar dezastrul nu s-a oprit aici. Au inceput cutremurele si avalansele. Ne adapostisem care pe unde apucase. Sufrageria fusese distrusa cu siguranta (nu am mai avut curaj sa ma duc sa vad in ce stare e) de un bulgare enorm, care se rostogolise de pe creasta muntelui si se oprise exact in peretele cabanei. Casa incepuse sa se zguduie si pilonii de sustinere sa se incline si sa cada incetul cu incetul. "Ce facem acuma?", "Avem timp!". Si m-am trezit.